Ce este comunicarea?

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Doar în prezența comunicării, putem vorbi despre societate, civilizație, armonie, despre transmisterea valorilor, normelor culturale, despre fluxul de informații, despre viața de zi cu zi într-o comunitate. În absența comunicării putem întâlni războaie, neînțelegeri, tensiuni și tot felul de conflicte. Așadar, înțelegem încă de la început că a comunica înseamnă mult mai mult decât doar a vorbi. Iar o idee de reținut în acest context este că nu putem lua înapoi ce comunicăm verbal sau chiar și doar la nivel mintal. Orice am spus și felul în care am spus a fost transmis în univers și are sau va avea un ecou la un moment dat.

Conform studiului realizat de profesorul Albert Mehrabian, în procesul de comunicare, comunicarea nonverbală și comunicarea paraverbală au o mai mare gravitate decât comunicarea verbală. Ca și procente, 55% din mesaj este transmis prin limbajul non-verbal, 38% prin limbajul paraverbal și numai 7% prin cuvinte, mesaj verbal. Iar când cele 3 tipuri de limbaj nu sunt în concordanță cu o singură idee, apare confuzia interlocutorului sau descoperim că “spunem” și ceva ce nu dorim să se știe despre noi.

Criticul și teoreticianul media James Carey a definit comunicarea ca „un proces simbolic prin care realitatea este produsă, menținută, reparată și transformată” și foarte interesant susține că noi oamenii ne definim realitatea prin împărtășirea experiențelor cu ceilalți.

Toate creaturile de pe pământ au dezvoltat mijloace prin care să-și transmită emoțiile și gândurile una altuia. Cu toate acestea, capacitatea oamenilor de a folosi cuvinte și limbaj pentru a transfera semnificații specifice este cea care îi diferențiază de regnul animal.

La nivel teoretic, comunicarea reprezintă trimiterea și primirea de informații. Ea poate fi individuală sau între grupuri de oameni și/sau alte vietăți și se poate realiza prin intermediul a mai multor canale de comunicare, precum și prin diferite moduri – formal, informal, pe verticală, orizontală, ascendent, circular, în rețea, “piramida inversată”, flux liber, etc.).

Înțelegerea componentelor și proceselor de comunicare este primul pas pentru îmbunătățirea felului în care transmitem și primim mesaje. Și practic, acest aspect duce la o mai bună înțelegere a oamenilor în general, la relații mai trainice, la comunități mai unite, la locuri de muncă mai bune și la un trai mai bun într-o societate.

Cert este că avem nevoie de cel care transmite mesajul numit expeditor și cel puțin un destinatar care receptează informația. Dacă cei doi comunicatori sunt prieteni, vorbesc aceeași limbă și sunt față în față cu o cafea într-o curte liniștită de exemplu, codificarea, decodificarea se realizează imediat, canalul de comunicare întreține dialogul, iar bruiajele sunt minime. Dar nu este mereu la fel de simplu!

Expeditorul codifică mesajul, de obicei într-un amestec de cuvinte și comunicare non-verbală. Este transmis într-un fel, iar destinatarul îl decodifică prin prisma experiențelor lui personale, a culturii din care provine, a stării pe care o are în acel moment și multe alte. Atunci când codificarea și decodificarea nu funcționează în tandem apare un blocaj în comunicare. Un alt blocaj poate fi zgmotul de pe canalul comunicării. De exemplu, doi oameni stau de vorbă pe stradă, unde canalul de comunicare este aerul și câmpul format dintre cei doi, iar zgomotul poate fi ambianța fonică din acel moment sau lipsa contactului vizual sau postura corporală ce închide transmiterea mesajului în toată amploarea lui sau multe altele.

Și, desigur, pot exista mai mulți destinatari, iar complexitatea comunicării înseamnă că fiecare poate primi un mesaj ușor diferit. Două persoane pot citi lucruri foarte diferite în alegerea cuvintelor și/sau a limbajului corpului. De asemenea, este posibil ca niciunul dintre ei să nu aibă aceeași înțelegere ca și expeditorul. Iar uneori, canalul de comunicare în sine poate reprezenta o barieră în cazul în care de exemplu canalul este o scrisoare și receptorul nu știe să citească sau canalul este radio și receptorul este surd sau canalul este platformă socială dar receptorul nu știe să o utilizeze. Alegerea unui canal de comunicare adecvat este vitală pentru o comunicare eficientă. Fiecare canal de comunicare are puncte forte și puncte slabe diferite.

Și nu putem să nu amintim și despre feedback pentru că este deosebit de important, pe lângă mesaj, să ne gândim când, cum și în ce fel îl transmitem. Amploarea și forma finală a feedback-ului variază în primul rând de canalul de comunicare. Feedback-ul în timpul unei conversații față în față sau telefonice va fi imediat și direct, în timp ce feedback-ul la mesajele transmise prin TV sau radio va fi indirect și poate fi întârziat sau chiar transmis prin alte mijloace, cum ar fi internetul.

Este posibil ca destinatarii mesajelor să ofere feedback cu privire la modul în care au înțeles mesajele prin reacții verbale și non-verbale. Comunicatorii eficienți acordă o atenție deosebită acestui feedback, deoarece este singura modalitate de a evalua dacă mesajul a fost înțeles așa cum a fost intenționat și permite corectarea oricărei confuzii.

Tipurile de comunicare

  • Verbal

Acesta este primul tip de comunicare la care ne gândim – Întrebăm mai de grabă “Na, și ce ți-a spus, care au fost cuvintele ei/lui?” în loc de “Cum/când/unde/cât ți-a spus? Dar corpul ce a transmis?” Așadar, aici este vorba despre cuvintele rostite față în față cu o altă persoană, la telefon, radio sau televiziune și alte mijloace media.

  • Paraverbal

Dar în procesul comunicării, pentru că suntem oameni, ci nu roboți, folosim inclusiv tonuri, inflexiuni, volum, cadențe și viteze diferite, precum și mai multe tipul de limbaj.

  • Nonverbal

Acest tip de comunicare include întreg limbajul corpului – postura, expresiile faciale, mimica, gesturile, mișcările, dar și atitudinea este o componentă nonverbală (comunicăm cu un aer superior, respectuos, smerit, etc.). Limbajul semnelor se încadrează în acest tip de comunicare. Dar un mesaj nonverbal transmitem inclusiv prin locul în care ne așezăm într-un grup, hainele pe care le purtăm, inclusiv parfumul și mirosul în general este un mesaj și transmite o informație.

În plus, mai avem și proxemica – studiul modului în care oamenii din diverse culturi folosesc timpul și spațiul, precum și pozițiile corpului și alte elemente, pentru a comunica. Proxemica este studiul a ceea ce oamenii exprimă stând mai aproape sau mai departe unul de celălalt. A sta foarte aproape de cineva căruia suntem pe cale să-i dezvăluim ceva privat este un exemplu. Un alt exemplu este să ne dăm înapoi de cineva atunci când simțim că spațiul nostru personal este încălcat.

  • Ascultarea activă

Acesta este un tip vital de comunicare, deoarece încurajează și ghidează comunicarea, reflectând asupra a ceea ce se spune și răspunzând emițătorului într-o manieră atentă și deliberată pentru a indica că receptorul ascultă cu adevărat ceea ce este comunicat.

Și totuși, iată că vremurile, tehnologia, comportamentele și obiceiurile noastre -inclusiv cele de comunicare- se modifică în timp. Astfel, mai putem clasifică comunicarea în încă câteva categorii:

  • Vizual

Rețelele sociale au oferit un tip de comunicare vizuală care reușește să ne conecteze în întreaga lume și oferă o nouă dinamică modului în care comunicăm unii cu alții. Printr-o poză comunicăm intenționat anumite informații despre noi și neintenționat o descriere amplă a noastră din acel moment. Apropo, cât de des ne întrebăm și ne și găsim răspunsul la întrebări precum: “De ce postez această poză?”, “Ce vreau să comunic prin această poză și ce comunic de fapt?”

În plus, în social media sunt incluse o multitudine de elemente vizuale, semne și simboluri care transmit și ele un concept. La fel este și cazul logo-urilor, icoanelor sau afișelor care pot reprezenta adevărate elemente de artă.

  • Scrisul (comunicarea retorică)

Aici ne putem gândi de la clasicele scrisori și cărți până la mesajele SMS și e-mail. Tot aici intră în calcul și reprezentările grafice cum sunt hărțile și diagramele.

Din câte știm cel puțin până acum, suntem singurele vietăți care folosesc scrisul ca formă de comunicare și fascinant este că facem asta de mai bine de 5.000 de ani! Cel mai vechi eseu descoperit vreodată este datat în jurul anului 3.000 î.Hr. și este originar din Egipt. Întâmplător sau nu, tema scrierii este comunicarea eficientă.

În acest context, ajungem să ne întrebăm “Am evoluat și avem atât de multe variante și mijloace de comunicare acum. Cum de încă avem blocaje și tot felul de bariere în comunicare?” Și observăm că înmulțirea variantelor de transmitere a mesajelor a dus și la înmulțirea problemelor de și în comunicare. Practic acum avem șansa să fim înțeleși greșit mai mult decât oricând.

În plus, cu săpături și mai în profunzime după răspunsuri, înțelegem că există imagini suprapuse, emoții reprimate și neînțelese, locuri nepotrivite, limite încălcate, prejudecăți și multe alte subtilități care pot afecta comunicarea dintre două sau mai multe persoane. În cursul de Comunicare cu părinții aflăm și descoperim despre toate aceste bariere în comunicare și cum pot fi ele spulberate. De asemenea, în cadrul Formării în Pedagogia Sistemică aprofundăm și mai multe toate aceste teme, prin exerciții concrete făcute individual și/sau în grup.

Înainte de a deschide gura sau de a apăsa „Trimite”

Înainte de a ne pregăti mesajul, fie că este față în față cu o persoană, în fața unui public, la telefon sau în scris, este foarte important să luăm în considerare publicul care va primi informațiile, contextul și mijloacele prin care comunicăm. Așa că ar fi bine să ne clarificăm de dinainte în propria minte răspunsurile la întrebări precum:

Cu ce intenție comunic? Ce vreau să transmit concret? Care va fi cea mai eficientă cale? Cum mă asigur că mesajul a fost înțeles? Ce nu vrem să comunicăm?

Comunicarea non-umană

Toate schimburile de informații și transmiterea de semnale între vietăți este considerată o formă de comunicare. Astfel, chiar și animalele, plantele, amibele, bacteriile, fungii și pietrele comunică între ele și cu noi dacă știm să le decodificăm mesajele.

Studiul comunicării animalelor de exemplu, este numit semiotică zoologică și oricine are un animal de companie deja știe că animalele înțeleg ce le vorbim și ne și răspund. Iar în cazul organisemlor vegetale, comunicarea este observată și studiată în special în zona rădăcinilor. Fascinant este că cercetări recente au arătat că majoritatea proceselor de comunicare cu microorganismele plantelor sunt asemănătoare neuronilor. Însă plantele comunică și prin substanțele volatile pe care le emană. De exemplu, ele au un anumit comportament și produc o anumită secreție atunci când vor să țină prădătorii la distanță, diferit față de momentul când vor să atragă insecte sau să se reproducă. La fel este și în cazul ciupercilor care comunică, se coordonează, se organizează și se dezvoltă într-un anumit fel sau altul. Au fost studiate și identificate cel puțin 5 tipuri de comportamente care denotă faptul că ciupercile au o identitate proprie și se diferențiază pe sine de non-sine. Dar și bacteriile sunt mai inteligente decât credem! Comunicarea dintre microorganisme se numește quorum sensing. Fascinant și… ușor înspăimântător, nu-i așa?

Într-un final, constatăm că suntem mult mai mult decât știm acum și trăim într-o lume mult mai complexă decât observăm la prima vedere. Și asta este cu adevărat special! Iar ca să cunoaștem cât mai multe din ceea ce suntem și ceea ce ne înconjoară avem nevoie să comunicăm – cu sine, cu celălalt, cu publicul larg, cu alte specii de vietăți, cu divinitatea…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.