Adina Benghea
co-fondator, facilitator programe educaționale, constelații familiale și organizaționale
Sunt un om, la fel ca tine.
Când am fondat acest centru, am îndrăznit să visez la mai mult. Am spus da posibilității de a crea un mediu în care copii, părinți, bunici și oameni implicați în educație să se poată întâlni cu sufletele deschise. Să fie văzuți, ascultați, înțeleși, încurajați să se descopere și să se bucure de viața de familie.
Cred în potențialul fiecărui om și mă bucur să fiu parte din această echipă, înconjurați de familii în evoluție.
Îmi place atât rolul de ghid al părintelui, precum și cel de „magician” al copiilor. Când sunt la clasă alături de copii și tineri, mâ întâlnesc cu părți din mine, fiecare dintre ei oglindind calități, nevoi, dorințe și atitudini personale. Mă bucură timpul petrecut cu ei și mă fascinează cât de armonios poate crește un copil încurajat și acceptat exact așa cum este el. Lucrând cu părinții și viitorii părinți descopăr și am ocazia să-mi antrenez uneltele sistemice, astfel încât fiecare în parte să-și poată găsi puterea de a fi părinte autentic.
Formările recente, de care mă folosesc cel mai mult în activitatea de la centru sunt cele în constelații familiale, organizaționale și pedagogie sistemică. Citește mai multe despre mine aici: https://sturz.ro/adina-benghea-co-fondator-centrul-sturz/
Servicii și programe: constelații familiale și organizaționale, traininguri pentru companii, consiliere parentală, programe educaționale pentru copii și tineri, programe educaționale pentru părinți și viitori părinți.
Claudia Șutoi
facilitator programe educaționale
Eu sunt Claudia, am 29 de ani și sunt facilitator programe educaționale de nouă ani.
Am absolvit Facultatea de Psihologie, secția Asistență Socială și Masterul de Psihoterapii și Psihologie Clinică.
Mă pasionează educația și timpul petrecut în preajma copiilor îmi aduce multă bucurie și împlinire. Am participat la numeroase formări, cursuri și ateliere, în cadrul cărora am aprofundat teme precum inteligența emoțională, inteligențele multiple, dezvoltarea abilităților de viață, educația experiențială prin conectare și integrare, leadership și comunicare, psihodramă, psihomotricitate, intervenții relaționale bazate pe încredere și dinamici sistemice în educație.
Ce mă motivează cel mai mult este faptul că mă regăsesc mult în ceea ce fac şi iubesc asta. Consider că este extraordinar să fii înconjurat de atâta iubire şi sinceritate (asta îmi transmit copiii) şi îmi place să împărtăşesc entuziasmul şi veselia mea cu ei. În toată experiența am descoperit că pot învăța multe lucruri de la copii și că sunt într-o continua creștere și descoperire. Când sunt la clasă îmi place să-i motivez pe copii, stârnindu-le curiozitatea. Transform toate activitățile într-o adevărată aventură și îi ajut să simtă o dragoste naturală de a descoperi lucruri noi.
Ingredientele mele speciale în relația cu copiii sunt comunicarea deschisă și gândirea liberă, permițând astfel copiilor să fie exact așa cum sunt, valoroși, unici și apreciați.
Servicii și programe: consiliere parentală, programe educaționale pentru copii și tineri
Goiceanu Oana
facilitator educațional și psihoterapeut
„N-am plecat niciodată de-acasă, doar m-am împrumutat o vreme altor locuri.” Anonim
Acum, puțin după 34 de ani, pot accepta la mine că sunt scrisă și vizibilă cu tot ce am împrumutat până acum. Acum sunt pregătită să văd, să aud, să simt și să cunosc tot ceea ce-mi pregătesc zi de zi, cât mai conștient posibil Vreau să știu că pot conta pentru ceilalți cu tot ce am valabil ca resursă în momentul acesta.
Sunt formată în psihoterapia experiențială și de 9 ani facilitez programe educaționale pentru copii. Această experiență m-a dezvoltat atât personal, cât și profesional, prin toate programele de formare la care am luat parte, de la psihodramă, animator tabere de copii, art-terapie, instructor de teatru, învățare experiențială prin conectare și integrare, psihomotricitate, intervenții în situații de criză, leadership și inteligență emoțională.
Atunci când un copil este direcționat către programele din cadrului centrului, acesta își implică și familia lui, nu doar fizic, ci energetic și emoțional. Părinților le este clar un aspect – vor ca ai lor copii să se simtă mai bine. Adesea, au o serie de idei despre cum să atingă acest obiectiv, însă apare și impasul în care încep să se simtă copleșiți și acceptă că au nevoie de îndrumare. Cu sprijinul echipei din care fac parte, copilul și familia sunt incluși cu blândețe în familia noastră de specialiști, unde găsim împreună soluții pentru fiecare nevoie în parte.
Copilul te cadorisește în fiecare moment cu puterea prezentului. Te reconectează de fiecare dată la o energie pozitivă fără limite. Fiecare întâlnire cu ei, copiii, îmi oferă cadrul necesar prin care pot observa fațetele personalității lor în formare, dar și oportunitatea de a remodela părți din mine în continuă creștere. Îmi place să fiu martoră și să contribui în minunatul proces al dezvoltării copilului.
Mai cred și sunt sigură că doar atunci când schimbi felul în care te uiți la tot ce este în jurul tău, acel ceva sau acel cineva se schimbă. Schimbarea începe și suferința scade atunci când recunoști lumea exact exact așa cum este și renunți la așteptări.
Servicii și programe: consiliere parentală, terapie, programe educaționale pentru copii și tineri.
Sanda Eneșel
facilitator educațional și psihoterapeut
Sunt un Om între Oameni, un copil între copii, o poveste între povești. Eu sunt Sanda Mariana Eneșel și povestea mea a ajuns acum la volumul 36. De șapte ani sunt personaj și în povestea STURZ ca facilitator programe educaționale pentru copii și părinți. Îmi doresc să contribui cu deschidere, comunicare, joc, ascultare, observare, informare, încurajare și multă iubire în această poveste.
Am călătorit și deprins în volumele poveștii mele următoarele părți: Liceul Pedagogic, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Master în Educație Integrată și consiliere Psihopedagogică, formare in Psihoterapie adleriană, formare în Povestea Nașterii.
Cred în relația bazată pe respect, curiozitate, joc, limite, zambet, bunătate; le pun în mișcare în cursurile noastre și lucrez la mine să le îmbunătățesc zi de zi.
Îmi place să lucrez cu personaje mici (copii) pentru că îmi dau un suflu mare și personaje mari (parinți), căci mă trimit la “esențele“ mele mici.
Să trăim în mișcare în POVESTEA LUMII!
Servicii și programe: consiliere parentală, terapie, programe educaționale pentru copii și tineri, programe educaționale pentru părinți și viitori părinți.
Ana Dragodan- Frangulea
facilitator educațional, psiholog și formator
Pas cu pas, mă alătur acestei echipe minunate. Eu, Ana, 46 de ani, am pornit pe calea formării profesionale pășind întâi în meseria de pedagog de recuperare, apoi am intrat în universul psihologiei, finalizând și studiile masterale de Psihoterapii și Psihologie Clinică. Am devenit profesor și formator pentru viitori pedagogi de recuperare, fiind un mijlocitor în domeniul practicii profesionale, al artterapiei, terapiei ocupaționale, al metodelor de stimulare și recuperare al copilului și adultului, pentru aceștia. Totodată am avut bucuria de a întâlni adulți care s-au așezat în slujba copilului în cadrul sistemului educational, de învâțământ șiocrotire social, în cadrul cursurilor de calificare, specializare și formare continua.
Acest drum profesional de peste 20 de ani, a fost presărat de nenumărate experiențe minunate și situații de învățare/formare, intrând în echipa ”Sturz” am ocazia să mă reîntorc la
marea(prima) dragoste și fascinație profesională – copilul. Copilul, ca vârstă cronologică, dar și copilul interior al părintelui și adultului adus în situație de joacă deschid un univers aparte plin de energie, magie a descoperirii și a creativității. ”Copiii nu se joacă: ei trăiesc și aceasta le pare un joc adulților. Dar când ai păstrat destul spirit copilăresc, multe acțiuni ale adulților ți se par un joc” ne spune G. Cesbron.
A fi facilitator, a ghida echipa părinte copil înseamnă a fi prezentă pentru ei cu respect,dragoste si înțelegere în activități de descoperire, cunoaștere și învățare.”Grija noastră față de copii ar trebui guvernată nu de dorinta de a-l face să învețe să facă lucruri, ci de efortul de a mentine aprinsă in el acea flacără numita inteligență”. M. Montessori
Servicii și programe: programe educaționale pentru copii și tineri, programe educaționale, pentru părinți și viitori părinți, consiliere parentală, formare profesională continua,
specializare și calificare.
Bogdan Nicolae Benghea
co-fondator, responsabil financiar
Sunt Bogdan-Nicolae Benghea, pe scurt Bogdi, născut și crescut bine în Vaslui, apoi șlefuit în Timișoara din 2008. Am terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și lucrez cu oamenii de 10 ani. Iar oamenii lucrează cu mine de mai multă vreme. Am venit în echipă în 2014 ca mini-responsabil financiar, apoi am devenit super-responsabil financiar, administrator și dj la butoiul din recepție. Casa în care se desfășoară activitățile Centrului STURZ, colegii mei, beneficiarii programelor și misiunea organizației noastre mă umplu de bucurii și-mi creează un loc de muncă ce mă face fericit. Vă mulțumesc tuturor!